Mănăstirea Turnu este aşezată pe frumoasa Vale a Oltului, între Cozia şi Cornet, dar de cealaltă parte a Oltului.
       In jurul Mănăstirii Turnu se păstrează urme încă din timpul stăpânirii romane în Dacia (106-271). Astfel, puţin mai sus de Mănăstirea Cozia, pe stânga Oltului, în Poiana Bivolari, se mai văd încă rămăşiţele zidurilor unui castru, care s-a dovedit că avea băi termale. în vechime, locul acesta s-ar fi numit Arutela.
       In anul 1887 s-au făcut aici săpături şi s-au descoperit ruinele băilor romane. Castrul se spune că ar fi fost făcut în anul 138 după Hristos pe timpul împăratului Adrian, iar după inscripţiile găsite aici de învăţatul Grigore Tocilescu, a fost ridicat prin îngrijirea lui Constans, procuratorul Daciei în acea vreme. Tot aici s-au găsit monede vechi din vremea împăratului August şi două plăci de argint cu inscripţii latine.
       Nu se ştie cât timp au dăinuit castrul roman şi băile aflate în Poiana Bivolari, însă izvorul cu apă termală s-a păstrat până către sfârşitul veacului trecut, fiind folosit în chip rudimentar de către localnici. Piatra de la ruinele castrului roman a fost luată de locuitorii satelor din împrejurimi, ori sfărâmată şi întrebuinţată când s-a lucrat linia ferată.
       La vreo două sute de metri mai sus de Poiana Bivolari, despărţită de stânca muntelui prin calea ferată, se află un tăpşan de piatră numit Masa lui Traian, deasupra căreia se află o cruce având următoarea pisanie:" Acesta Sfântă Cruce după memoria de la Masa lui Traian, s-a ridicat după cum se vede cu osârdia şi cheltuiala Preasfinţitului Episcop al Argeşului D.D. Ghenadie II, pentru conservarea acestui loc istoric şi spre pomenirea fericitului Mitropolit Varlaam, fondatorul schitului Turnu ". în apropiere de Masa lui Traian, pe malul drept al Oltului, nu departe de şosea se găseau ruinele Coziei Vechi -în prezent fiind ridicată o mică biserică.
       Când s-a clădit biserica Cozia Veche nu se ştie. în documente i se mai spune şi Schitul de Piatră. Considerând că pe pomelnicul ctitoresc al Coziei, unde stă scris Radu, deducem că această bisericuţă cu hramul Sf. loan Botezătorul a fost ctitorită de Radu, tatăl lui Mircea cel Bătrân, în care se crede că a stat acesta din urmă în vremea când s-a zidit ctitoria lui de pe malul Oltului.
       Puţin mai la vale de aceste ruinine se află Mănăstirea Cozia, ctitoria lui Mircea cel Bătrân, din care au ieşit mulţi ierarhi de seamă ai bisericii româneşti.
       Valea aceasta de munte, care se lasă în Olt, aici lângă ruine, s-a mai numit cândva şi Postea Veche unde schimbau poştaşii caii, sau îi odihneau ca să pornească apoi mai departe spre Transilvania. Se mai spune că voievozii au făcut Mănăstirii Cozia multe danii şi schituri tocmai pentru că se îngrijeau şi de drumul spre Transilvania. Valea Poştei va fi fost în vremurile grele un bun adăpost pentru călugării cozieni şi al avutului mănăstirii.
       Numele de Turnu şi-l trage de la turnul de observaţie ce exista pe promontoriul muntos din apropiere. La început i se spunea Mănăstirea de după turn.
       Varlaam, care înainte de a fi mitropolit a condus Eparhia Râmnicului, a zidit aici întâia biserică, cea mică de azi şi primele chilii pentru călugări. Biserica este aproape după modelul Coziei Vechi.
       Aşezarea aceasta de munte cu faţa la soare, cu primăvara mai timpurie şi iarnă târzie şi uşoară, s-a dovedit prielnică vieţii sihăstriei. De aceea multă vreme a fost căutată şi cercetată de cei aprinşi de focul râvnei călugăreşti şi care îşi doreau o viaţă duhovnicească liniştită. Atât Mănăstirea Cozia cât şi schiturile din împrejurimile ei sunt socotite din început pentru frumuseţea şi rodnicia locului unde sunt aşezate, drept Pământul făgăduinţei.
       Era firesc aşadar, ca în aceste părţi să ia fiinţă încă din vechime obşti călugăreşti la locuri mai deschise sau schituri de pustnici prin văile ascunse.
       Viaţa monahală la noi a început prin aceea a sihastrilor singuratici, pe care primii voievozi sau vlădici i-au găsit prin pustiul pădurilor şi i-au îndemnat să se adune în viaţă de obşte. Aşa s-au întemeiat primele mănăstiri. De-a lungul veacurilor însă şi chinovia a odrăslit schimnici.
       Dintr-o lavră mare cum era de pildă Cozia, se desprindea la un moment dat un călugăr care-şi descoperea vocaţia singurătăţii şi avea blagoslovenia stareţului să se retragă undeva într-o pustietate.
       Pistele de foc ale sfintelor desăvârşiri se făceau totuşi în chinovie mediu în care funcţionează permanent veghea egumenului, autoritatea duhovnicului şi controlul reciproc al membrilor comunităţii. Viaţa în singurătate solicită un stadiu de maturitate duhovnicească. în astfel de condiţii s-a produs mişcarea de la chinovie la sihăstrie, iar peşterile de la Turnu au primele şi cele mai apropiate locuri de retragere a schimnicilor ce se desprindeau de Cozia.
       Nu se poate stabili cât de vechi sunt aceste peşteri în funcţionalitatea lor. Este posibil ca ele să fi preexistat Coziei Vechi şi Coziei actuale iar sihastrii lor să fi răspuns la chemarea primilor voievozi şi a Sfântului Nicodim.
       Peşteri de acest fel se spune că au fost mai multe prin împrejurimi ca de pildă peştera pustnicului Teofil din muntele dinspre sud, însă cu vederea spre mănăstirea de unde putea să audă clopotele şi toaca de la slujbele de zi şi de noapte, de la Cozia, care pe timpul voievozilor era numită şi Lavra cea Mare a Ţării Româneşti.
       Oricum e sigur că mitropolitul Varlaam a găsit aici sihastrii. Mănăstirea Cozia de care atârna schitul Turnu a fost poate cea mai căutată de ardelenii fugiţi în Ţara Românească din pricina prigonirilor catolice şi calvine. Dar nu este mai puţin adevărat că prin aşezarea sa pe drumul cel mare al văii Oltului, Cozia a fost adeseori şi cea mai primejduită.
       Un schit ca Turnu, sărac şi dosădit, aşezat pe proprietatea Mănăstirii Cozia, cu călugări sărmani şi nevoiaşi, n-a putut avea la începutul vieţii lui averi şi hrisoave domneşti ca alte ctitorii din împrejurimi. Pe aceşti călugări sihastrii, de bună seamă, că i-a cunoscut şi evlaviosul mitropolit Varlaam, încă de pe vremea cînd era tânăr începător al vieţii călugăreşti în Mănăstirea Cozia.
       Vlădica Varlaam a fost un mare ctitor de locaşuri sfinte, căci lui i se datoresc mănăstirile: Trivale, lângă Piteşti, Turnu lângă Călimăneşti, precum şi schitul Fedeleşoiu (Argeş).
       Schitul Turnu a luat fiinţă prin veacurile al XV-lea - al XVI-lea, cu câţiva călugări veniţi de la Mănăstirea Cozia, care au trăit la început într-o desăvârşită sărăcie, mai întîi prin bordeiele săpate în pământ, ori adăpostiţi în peşteri, apoi în colibe şi case din lemn făcute de ei, mulţumindu-se cu bucatele ce li se aduceau de la Mănăstirea Cozia pentru hrană.
       Gospodăria întemeiată acum în schit şi agonisirea de averi au fost bine cugetate pentru că Mănăstirea Cozia era destul de bogată, totuşi fiind aşezată lîngă drum şi în calea năvălirilor putea fi oricând prădată, iar călugării de aici se adăposteau la fraţii lor de la Turnu.
       Sfântul locaş se află aşezat pe o stâncă de granit care coboară din munte şi se afundă în pârâul de lângă biserică. Planul este simplu şi este luat după cel al Bisericii de peste Olt - Cozia Veche. Are formă de corabie, cu turlă, acoperită cu tablă, cu un zid de 80 cm, făcut din piatră şi cărămidă tencuită, cu pictura executată în frescă.
       Vatra mănăstirii e atât de strâmtă încât după marele incendiu din februarie 1932 când monahii au refăcut toată aşezarea, ei au trebuit să taie o parte din stâncă spre a-i da curţii o oarecare deschidere.
       La fondarea bisericii, în 1676, Varlaam a fost ajutat şi de marele negustor din Piteşti - Ene Lipscanu, al cărui tablou se găseşte în pronaos - în părţile laterale ale uşii de la intrare, ţinând biserica pe. mâini şi oferind-o Maicii Domnului în dar. Toate acestea ies din pisania bisericii unde spune: Din mila şi harul lui Dumnezeu, Părintelui şi ai Fiului şi al Duhului Sfânt, s-au ridicat şi s-a înălţat acest sfânt locaş întru cinstirea şi lauda aducerii în biserică a Preasfmtei şi Preablagoslovitei Stăpânei Noastre şi de Dumnezeu Născătoarea Măria cu nevoinţa şi cu cheltuiala părintelui Chir Varlaam, mitropolitul Ţării Româneşti, în zilele lui loan Duca Voievod, 14 iulie 1676.
       In acest timp a dăinuit biserica până în anul 1932 când un foc năpraznic a nimicit-o împreună cu chiliile, rămânând doar zidurile goale. între anii 1898 -1901 episcopul de Argeş, Gherasim Timus zideşte corp de case spre răsărit, alegându-şi aici reşedinţa de vară. Acest corp de case este compus din chilii, pivniţă, trapeză şi biserica de la etaj, cu hramul "Schimbarea la faţa a Domnului nostru lisus Hristos" (6 August) devenind hramul principal al mănăstirii. O împrejurare nefericită a făcut ca arhitectul angajat pentru întocmirea planurilor să fie polonez, care s-a oferit să ia apoi asupra sa şi să clădească acest corp de case, executat într-un chip cu totul străin de stilul bisericii vechi.
       Nu se ştie dacă Turnu a avut de la început o clopotniţă de zid sau de lemn. Poate că pe vremea aceea a fost numai un clopot şi o toacă de fier atârnate undeva la adăpost.
       Despre o clopotniţă nouă avem ştiri că s-a zidit în anul 1895, odată cu chiliile de lângă ea.
       Clopotniţa aceasta a ars şi ea în 1932 rămânând doar zidurile. într-un inventar din anul 1919 se spune că mănăstirea avea cinci clopote în greutate totală de o mie de kilograme. Ele au fost însă luate în 1917 de armatele germane şi nu ne-a mai rămas nici o însemnare de pe ele. După războiul din 1916-1918, când mănăstirea a fost devastată de nemţi, s-au făcut alte două clopote din care unul s-a topit când a ars clopotniţa în anul 1932, iar celălalt fiind căzut a scăpat ca prin minune. Acest clopot în greutate de 215 kg, este singurul pe care-l mai avea mănăstirea. Pe el se află următoarea pisanie: "Acest clopot s-a cumpărat de robul lui Dumnezeu Serafim monahul pentru Sf. Mănăstire Turnu, jud. Argeş în 1929".
       La început, călugării schitului luau apa de băut din cele două pâraie care coboară din munte şi se întâlnesc lângă biserică. Dar pentru că apa nu era mereu limpede şi curată, stareţul Ambrozie a captat apa unui izvor aflat la 300 m depărtare dinspre munte şi a adus-o prin ţevi în curtea mănăstirii, unde a făcut cişmeaua de piatră, îndestulând astfel chinovia cu apă rece şi limpede. Pentru pomenirea acestui lucru a aşezat la cişmea următoarea pisanie săpată pe o lespede de piatră de marmură.
       "Această fântână s-a făcut în zilele P.S. Episcop al Argeşului, D.D. Gherasim Timus, fiind egumen al Mănăstirii Turnu, protosinghelul Ambrozie Tănăsescu, anul 1911".
       Pâraiele care trec pe lângă mănăstire, unite primăvara şi toamna când se topeşte zăpada sau sunt ploi, mânau o roată de moară şi un joagăr pentru lemne care erau de mare trebuinţă călugărilor din acea vreme.
După cum am arătat mai înainte, mănăstirea a fost refăcută după incendiul din 1932 şi noile clădiri fondate din temelie de episcopul Nichita Duma al Argeşului.
       In anul 1934 s-a refăcut şi clopotniţa pe vechea temelie (însă mai mare şi mai înaltă decât cea arsă).
       In anul 1975 P.S. losif al Râmnicului şi Argeşului, văzând că mănăstirea rămâne aproape fără vieţuitori, a dat-o în seama Coziei (cum fusese înainte pe vremea vlădicului Varlaam sub stăreţia P.C. Arhimandritul Gamaliil Vaida).
       Astăzi, pe când în scaunul episcopal de la Râmnic se află vrednicii episcopi Gherasim Cristea şi Irineu Slătineanul, obştea Mănăstirii Turnu a sporit iar lucrările de refacere şi îmbunătăţire continuă fiind coordonate cu o sârguinţă duhovnicească deosebită de smeritul stareţ Preacuviosul Părinte Protosinghelul loanichie Trifa. Alături de părintele stareţ loanichie, la Mănăstirea Turnu vieţuiesc în prezent sub directa ascultare a acestuia peste 25 de călugări şi fraţi.
       Mănăstirea Turnu a fost şi va rămâne un puternic centru al monahismului românesc, loc de linişte şi rugăciune şi de înţeleaptă reculegere unde orice creştin poate resimţi cu sufletul dacă poposeşte aici doar într-un scurt pelerinaj.

Legaturi utile